marți, 16 decembrie 2014
Răpeşte-mă ploii...
Priveai ploaia...
O expresie de uimire şi linişte îţi îngheţa chipul...buzele-ţi răsfrânte, mâinile tremurânde şi pieptu-ţi trepidând cu fiecare respiraţie lăsau să se ghicească frământările ce-ţi bântuiau sufletul.
Priveai ploaia ce mă îmbrăţişa şi mă purta pe aripi nevăzute într-un dans efemer...
Ţie ploaia îţi vorbea de boală, de friguri şi noroi, în timp ce mie îmi cânta cu glasuri oarbe din trecut şi mă pierdea în braţele-i puternice, sărutându-mi atomii de vină...
M-ai răpit ploii şi m-ai dat pradă inimii tale anesteziate de parfumul cerului.
Te priveam...
Îţi priveam ochii frumoşi, plini de vise, de viaţă, de iubire, contrastând cu găurile celeste ce-mi încununau craniul şi serveau sufletului meu drept oglindă.
Ploaia, gheaţa, ochii tăi - potop peste ochii mei, iubire, şansă şi destin, părea că întreaga-mi lume s-a schimbat atunci, topindu-se în universul palmei tale.
...................
Priveşti cerul.
Nu mai dansez cu ploaia, nu mă mai îmbăt de ochii tăi.
În mine astăzi plouă, tu nu priveşti ploaia.
Tăcere.
Te privesc.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu