marți, 16 decembrie 2014

Răpeşte-mă ploii...






Priveai ploaia...
O expresie de uimire şi linişte îţi îngheţa chipul...buzele-ţi răsfrânte, mâinile tremurânde şi pieptu-ţi trepidând cu fiecare respiraţie lăsau să se ghicească frământările ce-ţi bântuiau sufletul.
Priveai ploaia ce mă îmbrăţişa şi mă purta pe aripi nevăzute într-un dans efemer...
Ţie ploaia îţi vorbea de boală, de friguri şi noroi, în timp ce mie îmi cânta cu glasuri oarbe din trecut şi mă pierdea în braţele-i puternice, sărutându-mi atomii de vină...
M-ai răpit ploii şi m-ai dat pradă inimii tale anesteziate de parfumul cerului.
Te priveam...
Îţi priveam ochii frumoşi, plini de vise, de viaţă, de iubire, contrastând cu găurile celeste ce-mi încununau craniul şi serveau sufletului meu drept oglindă.
Ploaia, gheaţa, ochii tăi - potop peste ochii mei, iubire, şansă şi destin, părea că întreaga-mi lume s-a schimbat atunci, topindu-se în universul palmei tale.
...................
Priveşti cerul.
Nu mai dansez cu ploaia, nu mă mai îmbăt de ochii tăi.
În mine astăzi plouă, tu nu priveşti ploaia.
Tăcere.
Te privesc.


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu