Lumina pe gene in amurg...
Amurg de sentimente,câteva amintiri sparte şi restul...incoerenţă umană!
Durerii ascuţite ce-mi anină zâmbetul posac i se cuvine moarte! Iarba are gust de antidepresiv şi cerul miroase a metal stins.
Paradoxul e noul ideal robotic.
Nimeni nu inţelege pe nimeni, De ce ne-am inţelege sinele?? Sufletele noastre se înalnesc uneori şi îşi laudă găurile abisale,se-ntreaba de bolă...
Ştim să ne prefacem că nu doare,deh,atunci de ce ne mai mirăm că trupurile noastre nu mai respiră adevăr când se zăresc??
Şi eu sunt un abis.
Suntem nemuritori. Vom petrece veşnicia jucând "raţele şi vânătorii" cu un suspin.
Ploaia nu mai care spre înalţime de cand Icar nu mai priveşte amurgul.
Aş minţi sa spun ca nu mi-e dor de mare. Cerul şi marea,nisipul,apusul,scoici,ruj,mărgăritar.
vineri, 22 august 2014
Nemurire...
Intr-o zi vor pleca departe si am sa ma invalui in valuri aurii de negura sculptata.
Intr-o zi voi purta lumea pe tample si-mi voi picta iubirea pe o coasta. Intr-o zi voi juca un joc nepamantean,jocul de-a nemurirea cu mortii.
Am sa ma sting in lacrima unui tunet si ma voi naste plecand cu ultima rabufnire a fulgerului...
Va fi si o ploaie,o ploaie de praf si pietre,de raze de-o caldura rece ca zambetul abisal al lui Icar.
Imi va creste o gradina de flori pe umeri si lacrimi imi vor curge din palme,iar apusul imi va rasari in ochi cu fiece bataie a inimii ce-a incetat sa bata...
Voi fi insasi nemurirea dansand un ultim vals cu dorul.
Voi fii atat de singura cu mine....si voi intelege de ce Nemurirea isi reteaza aripile,de ce noaptea ingerii se ascundeau in Iad.
Va fi un joc fantastic,fara de reguli si contradictii.
Vor fi efecte secundare la inceput,ca dupa un antidot de fumuri. Din cand in cand ma va aprinde un tunet si tampla imi va sangera,iar focul de ceara imi va cauta numele in frunzele arse ale magnoliei pustiite de flori.
Atunci,intr-o neclipa de tacere, voi adormi Nemurirea in mare si eu vi mai dura o ploaie,pentru a apune intr-un vis.
Intr-o zi voi purta lumea pe tample si-mi voi picta iubirea pe o coasta. Intr-o zi voi juca un joc nepamantean,jocul de-a nemurirea cu mortii.
Am sa ma sting in lacrima unui tunet si ma voi naste plecand cu ultima rabufnire a fulgerului...
Va fi si o ploaie,o ploaie de praf si pietre,de raze de-o caldura rece ca zambetul abisal al lui Icar.
Imi va creste o gradina de flori pe umeri si lacrimi imi vor curge din palme,iar apusul imi va rasari in ochi cu fiece bataie a inimii ce-a incetat sa bata...
Voi fi insasi nemurirea dansand un ultim vals cu dorul.
Voi fii atat de singura cu mine....si voi intelege de ce Nemurirea isi reteaza aripile,de ce noaptea ingerii se ascundeau in Iad.
Va fi un joc fantastic,fara de reguli si contradictii.
Vor fi efecte secundare la inceput,ca dupa un antidot de fumuri. Din cand in cand ma va aprinde un tunet si tampla imi va sangera,iar focul de ceara imi va cauta numele in frunzele arse ale magnoliei pustiite de flori.
Atunci,intr-o neclipa de tacere, voi adormi Nemurirea in mare si eu vi mai dura o ploaie,pentru a apune intr-un vis.
Autopsia gandurilor...
Nisipul albastru sângera fin pe mâinile învineţite de vreme...
Devreme este să mă nasc şi totuşi iată-mă,sunt,dar nu exist.
Sunt pulberi de ocară peste tot;oxigenul e mai pur pe fundul oceanului...
Sunt urme de buze pe tâmpla timpului;văd stele pe cerul gurii unui mort.
Sunt ape şi aer şi munţi şi vegetaţie şi fiinţe,dar stai,sunt fleacuri...
Sunt ceasuri ce tac post scriptum cu limba tremurând afon,
sunt pătrate claustrofobe şi păianjenii suferă de arachnofobie aşa cum oamenii nu suferă de omenie.
Ce este sentimentul uman,când,uite,nesentimentul nu cunoaşte valurile!?
Mai lasă-mi un amar să-mi tulbur fericirea şi-apoi hai să tragem la sorţi destinele cu zarul.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)