Tu...ai pierdut vreodată pe cineva drag...?
Timpul, "cineva mai bun" sau Cerul, ţi-au răpit vreodată persoane
pentru care acum ţi-ai da şi sufletul pentru a le mai strânge la piept o
dată...?
Probabil că da...
Părinţi, bunici, iubitul, iubita, pruncii....ahh...fiecare pierde suferită doare, arde şi simţi cum te stingi...
Ştiu că sunt zile în care simţi că eşti părăsit, orfan, al nimănui,
singur...şi singurătatea e cumplită...şi poţi avea în jurul tău
prieteni, tovarăşi cu carul...dar tu totuşi îţi porţi masca şi taci.
Când pierzi pe cineva, involuntar începi să te hrăneşti cu
amintiri...trăieşti în trecut şi dispare orice urmă de dorinţă pentru
ziua de mâine, dispare undeva, într-un noian de nepăsare, chiar şi
teama...Nu mai ai nimic de pierdut, nimic de sperat, nici un
entuziasm...dar tu aştepţi, aştepţi ziua de ieri...Aştepţi să-i vezi,
să-i mustri, să le ceri iertare, să-i ajuţi, să-i înţelegi, să le fi mai
aproape, să-i asculţi, să-i opreşti sau, dimpotrivă, în unele cazuri,
să le faci plecarea mai uşoară...
Apar regrete şi întrebări retorice...şi e normal...
Tu, nu uita, că timpul tău e preţios, e limitat, e al tău...Nu uita că
tu, totuşi, ai o viaţă de trăit şi nu vei mai putea recupera vremea
pierdută...
Nu petrece prea mult timp pe tărâmul
suferinţei...Închide-ţi ochii, deschide-ţi inima, plângi dacă simţi să o
faci...plângi până rămâi fără aerul ăla "stătut" din tine, plângi până
simţi că ţi-ai anesteziat toate simţurile...şi apoi...trage aer în piept
şi revino-ţi...Nu spun că e uşor şi nu neg că unele răni nu trec
niciodată...Dar tu încearcă.
Ţine minte că absolut nimic nu e întâmplător, că eşti aici pentru a-ţi îndeplini menirea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu