Google+ Followers

vineri, 26 septembrie 2014

Amor funebru

    
Adierea funebră a vântului spulberă frunzele tomnatice de culoarea amurgului ce îmi trece prin vene...
Fluierul trenului îmi sună acum ca un vechi glas amical...şi toţi aceşti oameni...toţi aceşti indivizi care grăbiţi aşteaptă trecerea trenului lovesc nebuneşte în sufletul meu...dar nu-l dărâmă. Eu simt că aş putea sta aici ceasuri, ani, vieţi întregi privind palidul amor şi greutatea plumburie a trenului ce scânteie pe şine fără a le ucide...
Dar trenul se depărtează lăsând loc durerii amare...
Înălţându-mi spre Cer privirea mă cufund în azuriul Astrului de Dimineaţă ce încă îşi face simţită prezenţa prin săgeţi otrăvite de neclipele ce s-au stins...
Nu pot respira şi simt că pot ghici mlădierea umbrelor pe chipul tău din dansul dulce al norilor pe Cer.
Mă-ntunec...
În gara tăcută acum, şinele tâmplelor tale aşteaptă înfrigurate venirea trenului ce-mi poartă sufletul...