Eternitate...

Suntem limitaţi de spaţiu şi timp.
Uneori, noţiunea timpului ajunge să ne obsedeze.
Timpul nu iartă pe nimeni.
Timpul trece prin şi peste toate lucrurile materiale, trece peste fizicul nostru, chiar şi peste suflet...
Uneori, în singurătatea noastră, ne gândim la eternitate...
Uneori, în extazul sufletului nostru, facem promisiuni pentru eternitate...Ne agăţăm de promisiuni şi sentimente pe care le sperăm eterne, confundând eternitatea cu veşnicia.
Ce este, mai exact eternitatea??
Eternitatea nu poate fi descrisă în cuvinte, dar, cu siguranţă, eternitatea nu depinde de o noţiune de timp...
Eternitatea poate fi veşnicia cuprinsă în frăgezimea unei clipe.
Eternitatea este blândeţea dragostei materne, este iubirea reflectată-ntr-o privire de-o clipă, este portalul către suflet.
Eternitatea este atunci când, într-o noapte senină, lipiţi de iarba umedă, privim cerul...privim cerul şi parcă pentru o clipă sufletul ne evadează şi se ascunde în suflul Universului...
E atunci când privim în ochii cuiva şi parcă în ei găsim toate răspunsurile, întrebările, tot ce ne lipsea... ca şi cum pentru o clipă am trage cu ochiul în sufletul cuiva...
Eternitatea e senzaţia infinitului, reflexia veşniciei. Poate dura doar cât pleoapele ne acoperă irisul, o clipă... Poate dura un răsărit, un apus, o ploaie, o îmbrăţişare, un infinit.
Eternitatea este libertatea privită de un prizioner, cerul privit de un om orb, muzica pentru un om surd, viaţa-văzută prin prisma unui ochi mort.