Iubesc zilele mohorate de toamna cand parca totul in jur, cerul, natura, oamenii, hainele groase, iti transmite o stare de tristete, cand fiecare privire pare un strigat de ajutor, fiecare oftat- o chemare.
Dansul timid, tragic al frunzelor muribunde ne amintesc de varstnicii nostrii, de bunici, de invatatori, de parinti...ce-si sfarsesc solemn, linistit vara vietii si tu nu stii, nu poti smulge din tine bucati de etern sa le umplii golurile sufletesti, sa repari cu lacrimile tale vina ce o porti pentru zambetele triste, pentru suspinele cutremuratoare...
Cerul varsa acum lacrimi curate, reci, fara manie, fara strigate...
Totul in jur,in tine, alcatuieste un tablou Bacovian din care ai vrea - sau nu - sa evadezi...
Dar mai sunt si zile, zile senine, zile in care copii voiosi se bucura de roadele muncii parintilor in timpul verii,
in care bratele parintilor ne asteapta calde acasa dupa o zi rece petrecuta departe, la munca or in scoli...
Cand soba calda, cafeaua ori ceaiul sunt o companie mai mult decat placuta in orele de lectura...
Zile in care razele caldute, plapande ale soarelui ne invaluie cu priviri materne, nascute parca din bucuria ce ne umple sufletele... Zile in care fiecare mana rece gaseste o inima calda, in care fiecare zambet este rasplatit cu o imbratisare muta, iubitoare, cand in micile cafenele de la colturile strazilor incep sa rasune colinde...in care intrebarile retorice sunt inlocuite de raspunsuri fara intrebari.
Toamna, cafea, esarfa, ruj, frig, teama, blandete, amar...toamna...:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu