Google+ Followers

vineri, 22 august 2014

Nemurire...

  Intr-o zi vor pleca departe si am sa ma invalui in valuri aurii de negura sculptata.
Intr-o zi voi purta lumea pe tample si-mi voi picta iubirea pe o coasta. Intr-o zi voi juca un joc nepamantean,jocul de-a nemurirea cu mortii.
Am sa ma sting in lacrima unui tunet si ma voi naste plecand cu ultima rabufnire a fulgerului...
Va fi si o ploaie,o ploaie de praf si pietre,de raze de-o caldura rece ca zambetul abisal al lui Icar.
  Imi va creste o gradina de flori pe umeri si lacrimi imi vor curge din palme,iar apusul imi va rasari in ochi cu fiece bataie a inimii ce-a incetat sa bata...
   Voi fi insasi nemurirea dansand un ultim vals cu dorul.
 Voi fii atat de singura cu mine....si voi intelege de ce Nemurirea isi reteaza aripile,de ce noaptea ingerii se ascundeau in Iad.
Va fi un joc fantastic,fara de reguli si contradictii.
Vor fi efecte secundare la inceput,ca dupa un antidot de fumuri. Din cand in cand ma va aprinde un tunet si tampla imi va sangera,iar focul de ceara imi va cauta numele in frunzele arse ale magnoliei pustiite de flori.
  Atunci,intr-o neclipa de tacere, voi adormi Nemurirea in mare si eu vi mai dura o ploaie,pentru a apune intr-un vis.