Google+ Followers

vineri, 22 august 2014

Incoerenţă umană...

 Lumina pe gene in amurg...
Amurg de sentimente,câteva amintiri sparte şi restul...incoerenţă umană!
Durerii ascuţite ce-mi anină zâmbetul posac i se cuvine moarte! Iarba are gust de antidepresiv şi cerul miroase a metal stins.
Paradoxul e noul ideal robotic.
Nimeni nu inţelege pe nimeni, De ce ne-am inţelege sinele?? Sufletele noastre se înalnesc uneori şi îşi laudă găurile abisale,se-ntreaba de bolă...
  Ştim să ne prefacem că nu doare,deh,atunci de ce ne mai mirăm că trupurile noastre nu mai respiră adevăr când se zăresc??
  Şi eu sunt un abis.
Suntem nemuritori. Vom petrece veşnicia jucând "raţele şi vânătorii" cu un suspin.
Ploaia nu mai care spre înalţime de cand Icar nu mai priveşte amurgul.
Aş minţi sa spun ca nu mi-e dor de mare. Cerul şi marea,nisipul,apusul,scoici,ruj,mărgăritar.