Nisipul albastru sângera fin pe mâinile învineţite de vreme...
Devreme este să mă nasc şi totuşi iată-mă,sunt,dar nu exist.
Sunt pulberi de ocară peste tot;oxigenul e mai pur pe fundul oceanului...
Sunt urme de buze pe tâmpla timpului;văd stele pe cerul gurii unui mort.
Sunt ape şi aer şi munţi şi vegetaţie şi fiinţe,dar stai,sunt fleacuri...
Sunt ceasuri ce tac post scriptum cu limba tremurând afon,
sunt pătrate claustrofobe şi păianjenii suferă de arachnofobie aşa cum oamenii nu suferă de omenie.
Ce este sentimentul uman,când,uite,nesentimentul nu cunoaşte valurile!?
Mai lasă-mi un amar să-mi tulbur fericirea şi-apoi hai să tragem la sorţi destinele cu zarul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu