Google+ Followers

sâmbătă, 1 martie 2014

~Suntem ceea ce iubim...~


Noi,oamenii,suntem in esenta noastra niste fiint ciudate, Suntem mai mult sau mai putin greu de multumit si adesea nu ne putem intelege nici pe noi insine.
  Si totusi...am fost inzestrati cu cel mai mare dar. Avem o inima,sentimente.Traim,simtim,suferim,invatam si o luam de la capat.
Iubirea....Iubirea este un sentiment,un sentiment minunat de care suntem 'dependenti'.
Iubim,iubim sa iubim si iubim sa fim iubiti. Dar totusi,iubirea este,dincolo de orice sentiment vie, iubirea prinde viata odata cu primele plapande scantei. Iubirea este atat de profunda si o putem simtin in atatea feluri....!
  Cu totii iubim. Ne iubim parintii,casa,familia. Iubim cerul,marea,vantul,stelele,vara,copacii,viata! Dar mai presus de toate iubim oameni..
  Adesea iubirea se confunda cu teama,cu necunoscutul,cu fireasca senzatie de curiozitate...Asta e doar o iluzie.
 Iubim oamneii pentru ca ne temem. Ne nastem din iubire si ne este teama de condamnarea iminenta de a muri singuri.
Suntem dependenti de nevoia de a iubi.
 Nu intamplator afirma Nichita Stanescu ca noi suntem ceea ce iubim.
Noi insine traim prin ceea ce iubim si cautam sa ne identificam cu acestea.
Iubim arta,muzica,natura,poezia,Universul si incercam sa ne regasim in ele.
Noi insine devenim artisti,artistii sufletelor noastre.
Adesea ne regasim in muzica,in versuri si  chiar emotiile noastre se transpun in muzica,devin doine pustiite de amintiri.
  Cand iubim o persoana tindem sa ne exrtragem toate resursele din ea,sa-i adoptam gesturile,gusturile si sa-i fim pe plac,devenind una cu acea persoana.
  Acest lucru e vizibil inca din copilarie,cand  incercam sa gasim in cei dragi modele de viata,incepand cu parintii,fratii mai mari si dascalii.
   Daca stim cum sa o pretuim,cum sa ne cufundam in sufletul,in nemarginirea ei fara sa ne pierdem pe noi insine,iubirea este cel mai nepretuit dar.
  Din nefericire,viata alege intotdeauna sa  ne invete lectia,sa ne  caleasca pentru viitor prin modul cel mai greu.
  Trebuie sa cadem ca sa invatam sa ne mentinem echilibrul,sa suferim pentru a invata sa apreciem fericirea,sa fim tradati,parasiti pentru a invata ce-i iubirea.
   Cand iubim pe cineva,ceva,noi ii acordam toata increderea noastra,ii acceptamtoate crezurile ca adevarate,incercam sa facem din obiceiurile lui un stil de viata,dar mai ales ii dam drepturi depline asupra fericirii noastre,dreptul sa ne raneasca.
   Iubirea ne poate face sa simtim ca traim,ne poate ridica la Ceruri,dar ne si poate arunca in adancurile Iadului,a suferintei,ne poate ucide sentimentele...
  Cand suntem dezamagiti de ceva sau de cineva in care ne pusesem toata increderea,in jurul caruia ne-am cladit iubirea,simtim  cum incetul cu incetul murim pe interior., Intre noi si ceea ce iubim se creeaza o conexiune,o relatie stransa.
   Constientizarea pierderii acelui lucru,a faptului ca ne-am putut insela in privinta lui,ne face sa trecem printr-o perioada de cumpana,cruciala pentru existenta noastra.
  Ne pierdem pe noi insine. Suntem distrusi,bulversati. Toate crezurile ne sunt zdruncinate si suferim.
Suferim pentru ca nu mai stim cine suntem cu adevarat,pentru ca nu ne mai putem increde nici in noi insine...
Odata ce pierdem ceva ce am iubit,ceva ce facea parte din Universul nostru,totul se schimba.
Stim si ne doare.
Stim ca nu vom putea fi din nou la fel, ca nu vom mai putea iubi la fel,ca undeva,o parte din noi a murit...
 Nu trebuie sa ramanem ancorati in trecut,sa batem la usi demult inchise noua.
   In urma iubirii ramane durere,o rana ce sangereaza,o cicatrice vesnica.
 Un gol ramas in suflet ce nu mai poate fi umplut niciodata cu aceeasi esenta.
   Iubirea nu moare pur si simplu. Acolo inca raman sentimente ranite ce mocnesc intr-un foc molcom,care nici nu se stinge,nici nu se aprinde....
Ramane un dor vesnic....Ne doare distanta,racirea si ostilitatea ce au luat locul iubirii. Ne doare dorul.... Iar amintirea  e cea care pune paie pe foc,cea care ne spune din cand in cand povesti despre ce a fost odata.....
Dar nu trenuie sa ne dam batuti! Trebuie sa ne regasim 'eul'...E adevarat ca ~suntem ceea ce iubim~,dar daca nu exista acel echilibru intre ceea ce simtim si ceea ce  stim,iubirea nu rezista.
Trebuie sa invatam sa acordam mai multa atentie lucrurilor marunte din viata de zi cu zi.
Trebuie sa invatam ca mai intaai de toate sa ne iubim pe noi insine,pentru a me putea gasi "sinele"....